- Haide, Sandra!
Evident, e asa ciudat sa ai o relatie si in acelasi timp sa nu o ai. O relatie presupune a avea o legatura, dar noi ce legatura avem? Faptul ca suntem intimi, ca vorbi si ca petrecem timp impreuna presunpune ca suntem ... ceva? Unde e sentimentul ala profund? Si de ce suntem asa loiali unul altuia? Nu mi-ai cerut sa nu ma mai intalnesc cu nimeni, lucru care mi s-a parut firesc, dar care - undeva, in mintea mea - a provocat un mic disconfort. Nu ti-am cerut nici eu nimic, poate doar putin din ce imi ceri tu.
Nu, nu e genul de relatie cu ce imi dai, iti dau. Dar avand in vedere ca tu imi suporti fiecare capriciu si fiecare stare emotionala, vreau sa ti le suport si eu pe ale tale. Desi uneori am impresia ca nu o sa fac fata.
Am inspirat si expirat si am aprobat. Nu putem sta niciodata intr-un loc mai mult timp, avand in vedere diferenta noastra de varsta, nu e chiar bine sa fim vazuti impreuna. Daca am putea cel putin sa fim indiferenti de cei ce ne inconjoara, ar fi perfect. Dar nu putem. Eu in special nu pot.
Am ajuns in curand la tine acasa si m-am asezat pe fotoliul meu. Acolo era locul meu, stand in pozitie lotus si privindu-te cum te plimbi prin casa.
- Ai tai ce o sa iti zica ?
- Le-am zis ca ma duc la Micky, ii spun si il privesc amuzat.
- Uneori ma simt vinovat ca ii minti asa.
Stiam ca nu se simte. Sau daca cu adevarat se simtea, vinovatia nu dura mai mult de o secunda. Mie imi parea cu adevarat rau ca ii minteam pe ai mei, dar ajunsesem intr-un punct in care ma saturasem de legile societatii si de ceea ce trebuia sa fac bine. Era cat se poate de clar, ca ce faceam eu cu tipul asta nu era deloc bine, deloc potrivit pentru ceea ce eu paream a fi.
Totusi, imi placea asta. Faptul ca ne petreceam timpul impreuna, ca ne plictiseam impreuna, ca ieseam impreuna...Chiar si faptul cand ne intalneam cu cunostinte de ale lui... Era ok. Era o viata pe care mi-am dorit-o, chiar daca nu era viata potrivita pentru mine.
Fara inhibitii, fara constiinta ca faci ceva rau. Fiindca faceam lucruri care se incadrau in categoria rea, ma simteam bine, de parca as fi sfidat realitate, desi ...Stiam ca tot ce fac, ma duce la distrugere pe mine. Aveam sa imi asum responsabilitatile, dar nu acum, ci la final. Si daca mai aveam ceva de salvat, aveam sa salvez.
Avand nouasprezece ani, fiind oarecum cu un tip de douazeci si opt, avand o relatie bazata pe sex si ceva discutii, mergand la el acasa si vorbind numai tampenii...Nu era viata pe care mi-o doream cu adevarat, nu intru totul, dar ma simteam mai mult eu decat m-am simtit vreodata.
A face greseli e asa reconfortant. Stiu ca gresesc, stiu asta, dar e atat de bine...
- Ne uitam la un film, ceva sau...?
Am zambit privindu-l amuzat in timp ce se schimba. Nu stiam daca dadeam dovada de inteligenta sau de prostie masiva, oricum...Era deja prea tarziu sa dau inapoi.
- Haide, film...Si dupa restul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu